Uneori ma simt singura… uneori ma simt sufocata de lumea materiala din jurul meu… atunci, uneori ma las prada imaginatiei… alteori cobor usor pe pamant, il ating si imi iau din nou zborul… si zbor si zbor si zbor… si zbor atat de sus, in lumea mea… o lume simpla, pe care singura mi-am creat-o. o lume atat de mica, dar atat de calda, de plina de emotii, de simtiri si de vise… uneori ma trezesc prea sus… cobor incet, ating din nou pamantul si atunci imi iau din nou zborul. imi deschid aripile si ma las purtata de bratele vantului… un vant plin de culori, un vant curat care mi-a castigat increderea… ma las purata pana in larg… si nu imi e frica de nimic… totusi o temere ma face sa ma intorc usor din zborul meu… pe pamat… si il ating cu varful degetului mic de la piciroul stang… imi dau seama ca am gresit piciorul si imi iau din nou zborul… si zbor… si zbor… si zbor pana cand, privind in orizont, mi se intrezareste o poarta… o poarta cladita din petale de nori albi… nori atat de albi si plapanzi… nu imi e frica sa pasesc… iar acum ating taramul de dincolo de poarta cu degetul mare de la piciorul drept… si simt fiorul fericirii pana in cele mai ascunse cotloane ale fiintei mele… am atins lumea de dincolo de poarta de petale suave de nori cu degetul puternic de la piciorul DREPT… am pasit in lumea mea! o lume mica, lipsita de materie trecatoare, cladita din emotii… acum traiesc in lumea mea… aici imi este cel mai bine… continui sa traiesc si nu imi e teama… decat de materia trecatoare pe care o vad dedesubtul lumii mele…
