Marty

American cu usoare urme de sange unguresc. O encilopedie de viata. Mai are putin pana sa paseasca pragul varstei de 81 de ani. Locuiesc cu el dintr-o pura coincidenta. Nici acum, dupa sase saptamani de convietuire cu el, nu am reusit sa imi dau seama cum am ajuns sa ii fiu “companion”. Este ca un film ceea ce se intampla in viata mea. Imi spune ca scriu mai repede decat oricare alta persoana din Vest… despre care “Vest” vorbeste nu stiu, dar el stie. Asa se intampla zi de zi. El traieste in lumea lui, iar eu incerc, uneori izbandu-ma de esec, sa ii patrund lumea pentru a-l inteleg ami usor. Este lenes… in gandire, pentru ca memoria nu il mai ajuta ca la inceput… in miscari, pentru ca forta fizica nu mai are. Dar el crede ca le are pe amandoua. nascut in New York City, crescut intr-una din suburbiile Manhattan-ului, cultivat in zeci de alte locuri de pe acest Pamant. A fost “razboinic”, dar acum este un batran vetern de razboi. Si-a inceput adevarata viata in Japonia, unde a fost trimis ca si soldat. Acolo a si gustat pentru prima oara dulceata dragostei adevarate. Spune ca inca mai are apetit pentru partea feminina a Universului. Il ascult mereu incercand sa il imbarbatez cu remarci mai mult sau mai putin adevarate…  Lumea lui, micul lui “Paradis”, unde isi petrece cea mai mare parte a timpului, este o casa batrana, construita in  1816, in Bridgehampton, numarul 700 al strazii Lumber Lane. Eu as numi-o un muzeu in miniatura, unde, odata patruns, simti, vezi si traiesti o adevarata revelatie… Un paradis al sutelor de antichitati, fiecare aflate in locuri speciale, niciuna fara rost.  Marty si-a cladit in fata ochiilor “lumea lui perfecta”. Ne contrazicem mereu pe tema “perfectiunii”. Eu nu cred in ea, el crede, dar cu usoare urme de ezitare. Marty iubeste femeia in toate sensurile posibile, in toate pozitiile posibile si din toate unghiurile posibile. Marty mai iubeste orice are “gust dulce”. E un gurmand innascut, iar in fata unei cutii cu inghetata nu poate decat sa isi dezvalui slabiciunea cea mai mare: Marty iubeste gustul dulce, pe care acum numai mancarea il mai poate oferi… Asa cred ca simte el. Aici intervin eu. Zi de zi, incerc sa ii ofer si alte “dulceti” ale vietii. Un mar, un pumn de struguri, un pupic pe frunte, un strans de mana plin de simtire, o supa calda (pe care cred ca o mananca de dragul meu, nu de deliciul ei), um masaj la spate, un tricou fara pete si cate alte “mici atentii” care ii indulcesc viata… marcata de solitudine pentru aproape 30 de ani. Aceste cateva randuri nu sunt decat primele cuvinte cuprinse in “enciclopedia de viata” numita Marty. Eu sunt cea care ii ofera fericire… O fericire plapanda… O fericire care nu face decat sa zambeasca si sa vrea sa traiasca si in ziua de maine… El e Martin Green. Si daca ma gandesc ca numele sau de familie imi poarta culoarea preferata… chiar cred ca aceasta pura coincidemta este un semn… Acest om amnezic e inca verde:) Iar verdele e una din obsesiile mele… Traim verde impreuna, pentru ziua de azi, nevrand a stii ce vom trai in ziua de maine…

intr-o continua cautare

am plecat de acasa in urma cu mai bine de un an. am plecat din nevoia de a fi independenta, singura intr-o alta lume… peste ocean… fara a stii nimic din ceea ce ma asteapta. am trait experiente nebune, inedite si pline de consistenta, care m-am cladit si mai puternic sufleteste, psihic, dar si fizic. s-au petrecut multe schimbari in fiinta mea si datorita acestor schimbari am ajuns in acel moment al vietii mele, la doar 24 ani, cand pot spune ca sunt pregatita sa plec oriunde in lume de una singura. temerile avute in trecut au disparut. micile doze de curaj si de nebunie s-au triplat si increderea in ceea ce sunt a crescut considerabil. traiesc departe de casa, in case temporare, conducand masinile unor straini si facand parte din viata lor pe termen limitat. ca am adus vorba de un derivat al verbului a limita…. ei bine nici limitele pe care mi le impusesem cu stoicism, in urma cu mai bine de un an, nu mai sunt atat de multe si de rigide. vreau sa plec din nou… spre o noua experienta de viata, undeva mai aproape de casa. cred ca mereu voi fi o straina calatoare prin lumea asta. ma intorc acasa…poposesc….si o iau din loc spre un nou orizont…. mai puternica…mai increzatoare si mai curajoasa….